💡 Ai idei și inițiative care pot îmbunătăți condițiile din cartierul tău sau din oraș? Înregistrează-te pe www.baiamareactiv.ro și depune proiecte benefice!

În cadrul ședinței din 30 septembrie 2021, Consiliul Local Baia Mare a aprobat implementarea proiectului propus de colegul nostru, Hodorogea Bogdan USR – „Bugetare participativă la nivelul Municipiului Baia Mare”.

Ca atare, proiectele propuse și votate de locuitorii băimăreni vor fi finanțate din bugetul local cu suma de 2.000.000 lei, inclusiv TVA.

Cu această ocazie, USR PLUS Baia Mare vă îndeamnă să depuneți proiecte pe www.baiamareactiv.ro – cele mai bune proiecte vor fi selectate de comisia responsabilă, iar apoi băimărenii vor avea ocazia să decidă care dintre acestea urmează să fie implementate.

Au mai rămas 9 zile în care puteți depune proiecte în cadrul procesului de bugetare participativă.

Totuși, ne dorim să încurajăm depunerea a cât mai multe proiecte. În această direcție, am propus prelungirea termenului până în 30 noiembrie. Avem încredere că membrii Consiliului Local Baia Mare vor fi de acord cu inițiativa noastră.

Implică-te în gestionarea resurselor comunității locale!