Vineri, 13 august, începând cu ora 17:00, vă așteptăm în Parcul Mara, zona fântânii arteziene, să purtăm un dialog constructiv despre problemele municipiului Baia Mare și despre activitate noastră.

Datorită voturilor de la alegerile locale și parlamentare, USR PLUS Baia Mare vă reprezintă în Parlament, în Consiliul Județean Maramureș și în Consiliul Local Baia Mare.

Acum a sosit momentul ca parlamentarii, consilierii județeni și consilierii locali să vă spună direct care au fost provocările din primele luni de mandat și ce au reușit să facă pentru comunitatea băimăreană.

De asemenea, suntem siguri că avem multe de discutat și despre problemele din Baia Mare pe care vom reuși să le rezolvăm împreună.

Vă așteptăm într-un număr cât mai mare la un dialog deschis despre viitorul orașului nostru!