Lucrurile încep să se așeze pe partea noastră. În primele zile de la declanșarea conflictuluil, autoritățile au fost binențeles luate prin surprindere, cu toate că un conflict în Ucraina era destul de sigur în săptămânile premergătoare invaziei. Trebuie sa mulțumim cu țoții voluntarilor care, cum au știut ei mai bine, s-au mobilizat să ajute primele valuri de refugiați. Au fost cei care și-au asumat acest lucru, în timp ce alții făceau comisii și își delegau unii altora sarcini. Vreau să mulțumesc personal ONG-urilor din Maramureș pentru ceea ce au făcut și să le rog să rămână alături de noi în perioada care urmează.
Începând de ieri, UNICEF Romania a preluat ștafeta în ceea ce privește primirea refugiaților pe partea română și după o scurtă perioadă de dezorganizare, lucrurile încep să funcționeze bine. E evident că cei de la UNICEF au experiență in gestionarea unor astfel de situații, dar chiar și acum, voluntarii ONG-urile din Maramureș sunt cei care primesc și triază refugiați și tot ei au fost cei care până după ora 12 azi noapte au stat să implementeze un sistem integrat, digitalizat pentru centralizarea cazărilor, a transportatorilor și a resurselor puse la dispoziție de către cetățeni, astfel încât să putem asigura deplina siguranța a celor pe care ii ajutăm. Chiar și în aceste vremuri tulburi, există profitori, oameni fără suflet, care vor să înșele și să câștige financiar de pe urma celor fugiți de război, așa ca un sistem care sa asigure trasabilitate pentru serviciile oferite refugiaților este obligatoriu.
Împreună cu cei de la Crucea Roșie am încărcat în mașini provizii destinate trupelor de pe front și celor care se refugiază in bunkere în diferite colțuri ale țarii. În multe situații, dat fiind faptul că există o penurie de alimente, principala sursă de hrană pentru mulți este apă cu zahăr. Probabil pentru albine e suficient, dar pentru copii care sunt în creștere sau pentru adulții care trebuie sa reziste eroic, cu siguranță e prea puțin.
Pentru prima oară am călătorit cu un mic convoi până în interiorul Ucrainei, în localitatea Tyachiv ( Teceu Mare). In centrul administrativ al orașului, într-o sală de spectacole, am fost întâmpinați de voluntari, foarte multe fete tinere, care pregăteau conservele trimise din România pentru a fi trimise pe front la Kiev. Zilnic din acest loc pornesc camioane pline cu provizii, atât pentru militari, cât și pentru cei care se ascund de bombardamente.
Chiar dacă e nevoie de aproape orice lucru care ne-ar putea trece prin cap, în special mâncare și apă, cei de acolo ne-au rugat să încercăm să trimitem generatoare de orice dimensiune, lanterne de mână sau frontale și baterii pentru ele. Vom încerca să prioritizăm aceste echipamente pe cât posibil.
Următoarea oprire a fost centrul de apărare teritorială din Teceu. E locul unde bărbații ( și nu numai!!) merg să se înroleze în armată. Celor de acolo le-am adus iaurturi, sandwich-uri, apă și în general mâncare care se poate consuma pe fugă. În curtea interioră a cazarmei un ofițer, o doamnă, făcea un scurt instructaj celor care a doua zi urmau să primească arme. De la tineri, aș fi zis uneori copii, fără niciun fir de păr pe față, până la bărbați cu mustața alba care încă pot ține o armă în mâna, se pregăteau pentru cele 5 zile de instructaj pe care le vor primi înainte să intre în slujba armatei țării. Cu toate acestea, moralul este ridicat.
La întoarcere, avându-l ca antermergător pe Ivan, am depășit coloana de mașini care așteptau să intre în România care se întindea pe o lungime de aproximativ 2 kilometri. La coada pentru cei care vor să treacă vama pe jos nu mai era în acel moment niciun om. Oricine susține că la Solotvino ar fi îmbulzeală pur și simplu minte.
Cred că era bine trecut de ora 1, când împreună cu alți voluntari am pornit spre Baia Mare, salutându-i pe cei care intrau în schimbul de noapte și urându-le noroc și putere de muncă.
