Propunerea legislativă prin care instituțiile publice sunt obligate să accepte și plata online a taxelor a trecut la Senat în cadrul ședinței din 4 octombrie. Procesul legislativ va continua la Camera Deputaților.
🔎 Concret, cum o să ne ajute adoptarea acestui proiect de lege?
Dacă proiectul de lege pe care deputatul Brian Cristian l-a conceput împreună cu colegul său din USR PLUS, Viorel Băltărețu, este adoptat și de Camera Deputaților, vom vedea online toate taxele și impozitele pe care le avem de plătit, indiferent de instituția care le-a emis, și le vom putea plăti tot online, cu cardul. Așa vom ajunge să evităm deplasarea la ghișee și cozile interminabile.
⏳ Drum lung și anevoios pentru a beneficia de tehnologia modernă pe care o avem la dispoziție
Munca din spatele proiectului de lege prin care fiecare cetățean să aibă posibilitatea de a plăti online taxele și impozitele a început undeva prin martie, când au fost cerute prevederi legislative directe pentru înrolarea tuturor primăriilor în Sistemul național electronic de plată online.
A urmat depunerea prezentului proiect de lege în luna mai, iar apoi a trecut prin hățișul reprezentat de comisiile parlamentare, amendamente și votul din Senat unde doar un senator s-a exprimat impotriva proiectului de lege. Ne bucurăm că am ajuns cu un pas mai aproape de îndeplinirea obiectivului, acela de a îmbunătăți calitatea vieții românilor.
Aceasta este forma adoptată în Senatul României.
“Una dintre prioritățile pe care mi le-am asumat la începutul mandatului de deputat este să contribui activ la digitalizarea administrației publice. Prin această inițiativă, creștem gradul de confort al cetățenilor și eficientizăm colectarea taxelor.”, a declarat deputatul Brian Cristian.
“Ne dorim ca toate instituțiile publice să fie înscrise pe platformă. Astfel, cetățenii își vor putea vedea toate taxele și impozitele de plătit, la orice administrație. Mai mult, trebuie să rezolvăm, în viitorul apropiat, și problema înrolării și plății cu cardul din străinătate, solicitată îndelung de românii din diaspora”, a precizat și deputatul Viorel Băltărețu.
România are cea mai slabă infrasctructură de acceptare a plăților electronice din Europa – 14 terminale / 1.000 locuitori adulți, de peste 2 ori sub media europeană de 30 terminale /1.000 adulți.
Adoptarea pe scară largă a plăților electronice va avea ca efect reducerea evaziunii fiscale, implicit creșterea gradului de colectare a taxelor și impozitelor și creșterea gradului de incluziune financiară.