În perioada 24-26 iunie, respectiv în 16-18 august, operatorul Vital s-a confruntat cu avarii pe rețeaua de distribuție a apei la Baia Mare, situație întâlnită tot mai frecvent în orașul nostru deși tarifele percepute populației sunt printre cele mai mari din România.
În aceste zile, băimărenii au fost lipsiți de apă. Au fost și situații în care prin robinetele băimărenilor a curs apă nepotabilă.
Horia Buhan, consilier local USR PLUS, a solicitat o reacție din partea primarului municipiului Baia Mare. Operatorul VITAL a fost criticat public, iar facturile de apă ale locuințelor afectate de avarii au fost scăzute cu 30%.
”Mi-ar plăcea ca și de această dată, domnul primar să reacționeze, mai ales că în ultima ședință de Consiliu Local a afirmat că recompensele oferite băimărenilor trebuie să devină normalitate atunci când administrația produce disconfort, e drept că subiectul discutat era demolarea garajelor. Și mă refer aici și la ”recompensarea” actului managerial de la Vital. Mai ales că societatea la care municipalitatea e acționar majoritar a comis-o din nou!”, a punctat colegul nostru, Horia Buhan.
Băimărenii continuă să sufere din cauza problemelor pe care VITAL le gestionează cu greu, așa că așteptăm și de această dată reacții din partea primăriei Baia Mare, acționarul majoritar al operatorului cu servicii publice de alimentare cu apă și canalizare.
sursă foto: vitalmm.ro