Ți-au cerut bani pentru fondul școlii sau al clasei?
Articolul 32 din Constituție ne spune că învățământul este gratuit. Ieri a început noul an școlar și, cu această ocazie, părinții sunt puși din nou în situația de a contribui financiar la fondul școlii sau al clasei.
În prima sesiune parlamentară, președintele USR PLUS Baia Mare Brian Cristian a depus, împreună cu alți colegi deputați, un proiect de lege prin care se clarifică aspectul legislativ cu privire la presiunile financiare puse asupra părinților atunci când li se cere să achite fondul școlii sau al clasei.
Dorim să menționăm că nimeni nu-i oprește pe părinți să contribuie cu resurse la bunul mers al școlii. Totul se poate face transparent, în cadrul unei asociații care strânge donațiile sau banii proveniți din redirecționarea impozitelor pe venit.
Încurajăm transparența deoarece banii pot fi cuantificați, iar părinții pot vedea sumele cheltuite și categoriile de cheltuieli vizate. În acest fel, asociațiile de părinți vor ști cu siguranță sumele de care e nevoie pentru a dota o școală în mod corespunzător și, ca atare, o pot cere de la bugetul local.
Dacă ai informații despre școli sau grădinițe din Baia Mare care solicită bani pentru a achiziționa diferite materiale sau vi se cere fondul clasei/școlii, te rugăm să completezi chestionarul online.
Informațiile pe care ni le oferi vor fi preluate de echipa USR PLUS Baia Mare, iar la următoarea ședință de Consiliu Local vom menționa unitățile de învățământ care solicită contribuții financiare, vom verifica motivul pentru care aceste cheltuieli nu sunt acoperite de bugetul școlii și vom solicita transferul sumelor necesare din bugetul public către școlile aflate în impas.