Proiectul de hotărâre “Bugetare participativă la nivelul municipiului Baia Mare” inițiat de colegul nostru, consilierul local Hodorogea Bogdan, împreună cu Gavra Bogdan și Simion Bizău, a fost aprobat în cadrul ședinței ordinare de Consiliu Local de ieri, 30 septembrie.

Bugetarea participativă este un proces prin care inițiativele cetățenilor băimăreni pot deveni realitate. Acest exercițiu democratic, promis de USR PLUS Baia Mare în Programul de guvernare locală, contribuie la reforma și transparentizarea administrației publice.

Beneficiile bugetării participative, demonstrate la nivel național, sunt atât pentru cetățeni, cât și pentru administrația publică din Baia Mare. Cea din urmă devine transparentă, câștigă încrederea băimărenilor prin implicarea acestora în luarea deciziilor și contribuie la dezvoltarea unei atitudini democratice.

De cealaltă parte, băimărenii vor putea să se implice activ în dezvoltarea comunității prin participarea la procesul de bugetare participativă. Etapa de depunere a proiectelor se va desfășura în ultimele luni ale acestui an.

Mai exact, primăria Baia Mare va finanța cu suma totală de 2.000.000 de lei (inclusiv TVA) proiectele depuse de cetățeni și declarate câștigătoare ca urmare a voturilor exprimate pe platforma online de comunitatea băimăreană.

Consilierii locali USR PLUS Baia Mare vor comunica frecvent despre stadiul în care se află implementarea proiectului de bugetare participativă. Cu această ocazie, îi îndeamnă pe băimăreni să pregătească proiecte care pot fi încadrate în următoarele domenii:

– Infrastructură: zone pietonale, alei, trotuare, etc.
– Mobilitate, accesibilitate și circulație sigură,
– Spații verzi, locuri de joacă, alte spații publice amenajate,
– Amenajare spații publice (mobilier urban, iluminat public, etc)
– Infrastructură educațională, culturală și socială,
– Smart City, respectiv Oraș Digital.