În ședința Consiliului Local de joi, 27 ianuarie, se va dezbate ”𝐏𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐡𝐨𝐭𝐚̆𝐫𝐚̂𝐫𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐧𝐝 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐛𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐃𝐨𝐜𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐭̦𝐢𝐞𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐧𝐝 𝐀𝐭𝐞𝐬𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐌𝐮𝐧𝐢𝐜𝐢𝐩𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐁𝐚𝐢𝐚 𝐌𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐚 𝐒𝐭𝐚𝐭̦𝐢𝐮𝐧𝐞 𝐓𝐮𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐜𝐚̆ 𝐁𝐚𝐥𝐧𝐞𝐨𝐜𝐥𝐢𝐦𝐚𝐭𝐞𝐫𝐢𝐜𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐞𝐬 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥”. E cât se poate de natural să-ți dorești un statut mai bun, dar dorința trebuie dublată de putirință și de o abordare realistă.

𝐅𝐚𝐥𝐚̆ 𝐦𝐚𝐫𝐞, 𝐭𝐫𝐚𝐢𝐬𝐭𝐚̆ 𝐠𝐨𝐚𝐥𝐚̆

Ce să-i atragă pe turiști în Baia Mare? Poate curiozități de genul: municipiul cu trei rampe de gunoi (Satu Nou de Jos, str. Oborului și malul Săsarului – ultima ilegală), o casă de cultură nefuncțională și niciun ștrand. Ori urbea cu polițiști locali care apără ilegalitățile ordonate de primar, inclusiv depozitarea ilegală a gunoiului pe malul râului ce străbate orașul.

Ce avem noi ca să ne recomande ca stațiune de interes național? Mai nimic; și o spun cu mare părere de rău, pentru că turismul este domeniul în care lucrez. Avem unități de cazare și de alimentație publică puține și prea puțin modernizate; Baia Mare nu are nicio unitate de cazare de 5 stele, niciun restaurant de 4 stele. Avem monumente și clădiri istorice în paragină, infrastructură veche, transport în comun nemodernizat, infrastructură culturală deficitară, economie palidă.

În atare situație, statutul de stațiune balneoclimaterică de interes național pare mai degrabă ”fală mare, traistă goală”, la fel ca ratatele titluri de Capitală Europeană a Culturii sau Capitală Europeană a Tineretului.

𝗖𝗮𝗿𝘂𝗹 𝗽𝘂𝘀 𝗶̂𝗻𝗮𝗶𝗻𝘁𝗲𝗮 𝗯𝗼𝗶𝗹𝗼𝗿

În mod conjunctural, am putea obține atestarea. Mai ales când declarăm că vom avea ”Complex Socio-cultural Sportiv de Agrement Baia Mare (Ștrandul Municipal și Baza Sportivă conexă)” din 2025! Până atunci avem doar o randare 3D, iar un ștrand virtual aduce turiști și venituri tot… virtuale. Susținem că vom avea și centura ocolitoare a Băii Mari (o colaborare cu Consiliul Județean), care e doar la faza de studii de fezabilitate. La fel ca aquapark-ul de la Baia Sprie (propus de CJ). Cum ar veni, punem carul înaintea boilor, lăsând aceeași senzație de lucru netemeinic, făcut la plesneală. Nu așa a ajuns Baia Mare ”stațiune climatică” sau ”Barbizonul Ardealului” în perioada interbelică.

Însă vizitatorul nu se uită la ”titulă”, ci la condițiile reale. Iar dacă se simte păcălit – pe algoritmul ”afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul” – turistul nu mai calcă degrabă pe aici, ba ne face și de mândra minune.

𝐓𝐞𝐨𝐫𝐢𝐚 𝐜𝐚 𝐭𝐞𝐨𝐫𝐢𝐚…

Peste tot în lumea civilizată, calitatea vieții dintr-un oraș este dată și de numărul turiștilor care-l vizitează. Comunitățile în care strategiile chiar se transformă în realități – și nu rămân doar ficțiuni, precum la noi – trăiesc de pe urma turismului, iar investițiile în industria ospitalității vin în mod natural. Un oraș poate crește turistic atunci când are o economie prosperă, străzi moderne, transport în comun confortabil, o infrastructură culturală funcțională, spații de agrement, alternative de petrecere a timpului liber pentru tineri, dar și certitudinea că siguranța cetățeanului este asigurată.

… 𝐝𝐚𝐫 𝐩𝐫𝐚𝐜𝐭𝐢𝐜𝐚 𝐧𝐞 𝐨𝐦𝐨𝐚𝐫𝐚̆

De un deceniu Baia Mare stagnează. Ne imaginăm cum ar trebui să evolueze, cum ar fi să ne viziteze turiștii, dar nu se face mai nimic în direcția dezvoltării. Mă rog, facem strategii și studii pe bani mulți – și mai greu controlabili – dar nu implementăm nimic. Ne place doar să visăm și să rostogolim proiecte de la un exercițiu financiar la altul, fără a duce nimic la bun sfârșit. Nu pentru panseluțe, luminițe, băncuțe ar veni turiștii în Baia Mare. Ei caută poveștile locului, tradiții, istorie, cultura și gastronomia specifice acestor meleaguri, la pachet cu o infrastructură modernă și prietenoasă.

Nu de strategii ducem lipsă, ci de implementarea lor. Atâta timp cât vrem să fim atestați ca Stațiune Turistică Balneoclimaterică de interes național și nu avem măcar un ciubăr făcut, riscăm să ne facem de tot râsul. Și jignim un sănătos concept strămoșesc: cel de bun gospodar; ori – pe domnește – de manager.